Belo, tratat de eleganţă

Unul dintre cei mai buni fundasi centrali din istoria Stelei, Miodrag Belodedici, in actiune (1986)

Unul dintre cei mai buni fundasi centrali din istoria Stelei, Miodrag Belodedici, in actiune (1986)

alte fotografii:

  • Pasiune
  • Dedicare
  • Fair-play
  • Data nasterii
  • 20.05.1964
  • Meciuri / goluri
    in Liga 1
  • 235 / 21
  • Meciuri / goluri
    echipa nationala
  • 55 / 5

Memoria feminină. Faze, aşezări, cine a dat pasa, cine a respins, în ce colţ a plecat portarul, pe astea le reţine greu memoria feminină. În mod miraculos însă, există o succesiune de momente care se decupează clar din ceaţă. De fapt, se decupează un singur personaj: Miodrag Belodedici. Restul sînt blurate. Nici meciul nu-l ştiu. Nici măcar cine era în poarta Stelei. Ştiu însă că adversarii trecuseră de toate redutele şi că se năpusteau ca o avalanşă în careul militar. Toate redutele, mai puţin portarul şi Belo.

Mingea a ajuns la el. "Duşmanii" erau acolo, la un metru, ca o haită hămesită, îi pîrjoleau ceafa, îi strigau în urechi, îi invadau aerul. Ce a făcut el? Ceva ce pînă şi memoria feminină a reţinut. A protejat mingea exact, aproape cu afecţiune, s-a întors cu ea la picior într-o piruetă ca de patinaj artistic pe iarbă şi i-a pasat goalkeeper-ului (pe atunci se putea). Pasa perfectă, de exact jumătate de metru. Nici prea tare, risc inutil de autogol, nici prea înceată, ca să încapă pe picioarele adverse. O pasă ca o lovitură de fineţe la snooker: atîta tărie, atît efect cît e nevoie.

Pentru că aşa a fost fotbalistul Belodedici. Fundaşul elegant într-o lume a forţei, a oaselor trosnite, a intrărilor dure. Tipul a cărui alergare o recunoşteai dintr-un milion: cu braţele mai aproape de corp, coatele aliniate, un fuleu amplu, egal, marcat de o sfidătoare uşurinţă. Tipul căruia i s-a pus porecla "Căprioara". Ce poate fi mai măgulitor decît asta pentru un tip care e un monument de modestie?

El e tipul care, dincolo de faptul că a cîştigat două Cupe ale Campionilor cu două echipe diferite, Steaua şi Steaua Roşie Belgrad, că a participat la turnee finale de Mondiale şi Euro, că a jucat pînă la 37 de ani, a rămas fidel lui însuşi şi imaginii pe care, poate involuntar, şi-a creat-o. Imaginea fotbalistului care poate să deposedeze fără să-i atingă adversarului nici aerul care înveleşte jambierul.


Debut în Liga I: 05.03.1983, Steaua - Poli Iaşi 1-0
A jucat la: Steaua (1983-1988 şi 1998-2001), Steaua Roşie Belgrad (1990-1992), Valencia (1992-1994), Valladolid (1994-1995), Villarreal (1995-1996), Atlante Ciudad de Mexico (1996-1998)
Debut la echipa naţională: 31.07.1984, România - China 1-0
Palmares:
- două Cupe ale Campionilor Europeni: una cu Steaua (1986) şi una cu Steaua Roşie Belgrad (1991)
- o Supercupă a Europei cu Steaua (1987)
- o Cupă Intercontinentală cu Steaua Roşie Belgrad (1991)
- 6 titluri de campion al României cu Steaua ('85-'86, '86-'87, '87-'88, '88-'89 şi '00-'01)
- 3 titluri de campion al  Iugoslaviei cu Steaua Roşie Belgrad ('89-'90, '90-'91 şi '91-'92)
- un titlu de campion al Mexicului cu Atlante ('97-'98)
- 3 Cupe ale României cu Steaua ('84-'85, '86-'87 şi '98-'99)
- o Cupă a Iugoslaviei cu Steaua Roşie Belgrad ('89-'90)
- a participat cu echipa naţională la CM 1994, la CE 1996 şi la CE 2000

Cariera lui Cristi Chivu a trecut printr-o zi absolut...
» continuare

2335 voturi

Sînt fotbalişti care îşi cultivă înfrîngerile, nu...
» continuare

189 voturi

Ursitoarele au fost generoase cu Ştefan Radu. La 21 de ani a...
» continuare

758 voturi

La 17.10.2014 14:54:29, Nicu a spus:

'84-'85 primul titlu pentru belodedici

La 18.09.2012 07:09:37, CMXzeSEXHnsl a spus:

Gabi, eu iti inteleg percfet frustrarea, si eu am avut unoeri probleme cu drumurile, asa cum am si povestit pe blog, atunci cand am relatat intregul road trip.Cu toate astea, nu mi se pare un motiv ca sa nu imi vad tara. Nu trebuie sa ma bag in cele mai mari hartoape sau drumuri infecte ca sa vad ceva. Sunt destule de vazut si daca tii soseaua principala, care totusi e in limite rezonabile.Nu trebuie sa faci un tel din asta, si nu trebuie de fapt sa faci nimic din ce nu iti place. Scopul articolului a fost sa explic cum se face un circuit, pentru ca este o modalitate de petrecere a concediului pe care poate unii ar putea sa o incerce, mai ales daca pana acuma au mers intr-un singur loc in concediu in Romania(adica de exemplu 7 zile in locul x).Cat despre uzura, nu stiu ce sa spun, masina se uzeaza si cand mergi in oras si cand mergi oriunde, daca as sta sa ma stresez pe chestia asta, nu m-as mai simti bine in concediu.Sa stii ca si noi am mers "no reservations", probabil nu am fost destul de clara. Atunci cand faci Road Tripping, oricat de bine ti-ai planifica, nu ai de unde sa stii dinainte unde ajungi in fiecare seara pentru cele 2 saptamani sau cate or fi. Si mereu cand am mers in campinguri, nu a existat sa nu fie loc de cort. Cum am spus si in articol, campingurile la noi nu mai sunt ce erau. Am mers in campinguri asta vara care sunt exact ca cele din afara.Despre cicloturism, chiar nu ma pricep, asa ca nu stiu ce sa-ti spun. In orice caz, iti doresc succes cu canoeing, sper sa nu ai probleme! Oricum eu am vazut ca sunt multe rauri pe care poti face asta fara restrictii.Cat despre turismul in Romania, eu zic sa te mai gandesti, insa daca nu esti atras de ceea ce e de vazut la noi, chiar nu are rost sa-ti faci griji! :)

La 18.09.2012 06:05:03, MXOUtKCeRvQz a spus:

Nu am mai vazut un meci de fotbal de mai bine de 3 ani dar la asftel de evenimente nu pot fi indiferent. Poate cel mai bun lucru pe care l-ar putea face cineva este sa interzica acestei echipe sa mai joace fotbal in ligile profesioniste de fotbal.

La 16.09.2012 18:31:49, MjZldzkvSWQDoVgQI a spus:

Articles like this are an example of quick, helpful anwesrs.

La 19.04.2010 20:03:10, xyz456 a spus:

Nici nu se compara acesti jucatori cu cei din ziua de azi.

La 19.04.2010 19:53:15, Luis a spus:

Este usor sa ne dam cu parerea... Cel mai mare fundas roman (eleganta, rafinament...executie) a fost Costica Stefanescu

La 19.04.2010 15:49:36, alex pit a spus:

ma intreb dc lipseste din acest top NICOLAE DOBRIN?????

La 19.04.2010 01:32:09, SHKATULA a spus:

doi nemtzi (duckadam + weissenbacher), un sarb (belo),trei unguri (covaci, ienei si boloni), au format baza unei echipe campioane europene, romanii doar au copiat (furat) din calitatile (mentalitaea) lor. Daca la noi ar exista in toate sporturile spiritul de echipa al sarbilor, ambitia ungurilor si perfectiunea nemtzilor coroborate cu fantezia romanilor atunci sigur am avea satisfactii in orice sport de echipa. Despre BELO - SVE NAJBOLJE. (NEVEROVATAN IGRACH, VELIKI SHAMPION, NAJBOLJ LIBERO I SJAJAN CHOVEK) ZDRAVO BELO!

La 18.04.2010 19:58:17, bebe76 a spus:

Belodedici nu a lipsit decat o data Stelei : in 1989 . E adevarat ca cei care au jucat atunci la Steaua sunt nedreptatiti tot de Steaua (Daca in 1986 , Steaua nu lua C.C.E. ar fi fost cea mai mare performantza a fotbalului romanesc in 1989 ). Dar cum ar fi fost Belodedici in fatza lui Van Basten si a lui Gullit . Eu zic ca nu luam 4 goluri ... In rest , Jos Palaria ! Pot sa zic ca si in 1991/2 , am fost mandru la finala cu O.M. cand el a marcat un penalty . Era un jucator caruia nu aveai ce sa ii reprosezi , juca impecabil , iar daca gresea , stiai ca in momentul respectiv nu putea mai mult . Ca alerga usor si era elegant era din talent dar mai ales prin munca facea sa para totul foarte usor ... Mult succes in tot ce face !

La 18.04.2010 08:50:38, Costel a spus:

Fabulos jucator!!!

La 15.04.2010 10:13:18, safru a spus:

Belo ar fi vrut sa joace la Timisoara dar a fost refuzat pe motiv ca nu le trebuie baschetbalistisi asa a ajuns la luceafaru.E chestie si de noroc nui de ajuns ca ai talent

La 14.04.2010 09:27:07, Mircea O. a spus:

Mare, mare fotbalist, din stirpea unui Apolzan de care doar am auzit vorbindu-se. Nu-l am totuşi între marile mele simpatii, preferînd "cîinoşi" gen Dinu, Boloni sau Gică Constantin. Belo nu şi-a depăşit, nu s-a zbătut deloc să-şi depăşească alde condiţia. De aceea are parte de mai mută uitare decît s-ar putea anticipa. Nu a vrut să schimbe măcar un pic lumea, iar aşa ceva te coboară în ierarhiile peste timp...

La 13.04.2010 14:55:27, vobis a spus:

Belo e marele aristocrat, lordul desavarsit al fotbalului romanesc. Prin caracterul deosebit, prin tinuta, atitudine, prin eleganta si rafinamentul jocului sau, prin siguranta si increderea pe care o transmitea celorlalti. Un astfel de om si fotbalist, poate cel mai bun din lume pe postul lui la acea vreme, ar fi meritat din plin o finala de campionat mondial. Dealtfel, nici acum nu imi explic cum a fost posibil ca avand o aparare de 24 de carate - Belo, Baciul, Bursucul, Kaizerul, Prodan - sa luam 2 goluri de la suedezi... Poate am tratat meciul cu putina superficialitate, de sus, poate oboseala, un pic de neatentie, cine stie. Pacat!

La 08.04.2010 15:30:36, Flaviu a spus:

1. Belo a fost si probabil va ramane inca multa vreme cel mai bun fundas pe care l-a dat Romania. Era considerat urmasul lui Baresi, un adevarat mit. 2. Petrescu si Dumitrescu sunt produse 100% ale Stelei. Aici nu pot intr Laca, Belo ,etc dar fara sa fi ajuns la Steaua ar fi existat sanse sa se plafoneze. La produse ale Stelei 100% ar mai trebui mentionati macar Iordanescu si M. Raducanu.

La 06.04.2010 17:15:31, andreica gogu a spus:

scuzati varog, dar mai exprim o idee si anume daca la centrul de copii si juniori vor continua sa-si gaseasca locul si elefanti, atunci acest centru va scoate si rebuturi; cine lucreaza la acest centru trebuie sa fie pedagog exceptional, de dorit ar fi sa aiba si un trecut de fotbalist care sa genereze respect si admiratie si dece nu , aici sa fie o selectie continua, asa cum se intampla la marile cluburi si nu in ultimul rand sa aiba chiar plan, in sensul ca din 100 de copii macar 1-2 anual trebuie sa fie varfuri autentice de valoare.

La 06.04.2010 17:08:42, andreica gogu a spus:

da si eu cred ca Alexandru Iacob, este un jucator care merita o mai mare atentie si caruia trebuie sa i se dea o sansa reala si rapida; cred insa ca pentru aceasta la Steaua ar trebui sa fie un lider de echipa gen Stoica sau Lacatus si mai cred ca promovarea trebuie sa beneficieze de suportul in teren al unor jucatori rutinati si mai cred ca in perioadele in care campionatul este intrerupt, echipa trebuie sa joace amicale cu echipe de valoare. SPER CA ASEMENEA IDEI SA NU FIE ARUNCATE LA COS SI MACAR JUDECATE SA FIE, CA DIN ATATEA SUGESTII UNELE TREBUIE SA FIE SI BUNE.

La 06.04.2010 17:01:38, andreica gogu a spus:

sunt clujean, dar intamplator m-am aflat in zona Ghencea, cand Belo a trecut la sarbi. Am fost martorul unei adunari de stelisti, pe a caror fata se citea disperarea si care asteptau infirmarea groasnicei vesti; intr-un tarziu au plecat si daca ii urmareai aveai confirmarea expresiei " a cazut cerul pe ei!"

La 05.04.2010 19:13:09, Baia Mare a spus:

Fotbalist adevarat.Mare jucator.A avut sansa sa prinda echipa de aur cu Dukadam,Iovan,Boloni,Stoica,Ma jaru,Balint,Lacatus...

La 05.04.2010 19:05:25, Blaga a spus:

Sa-i dea Dumnezeu multa sanatate !A fost unul dintre cei mai mari fotbalisti romani.Elegant,pe teren si in afara,era o mare placere sa-l urmaresti jucind.Peste 100 de ani se va mai naste alt Belodedici.Urmariti,ce palmares are...In rest,sa auzim numai de bine despre el.

La 05.04.2010 15:30:15, cristierbasu a spus:

Prietene esti un fraier, Prunea a fost la Mondialul din 94 cum este acum Dolha pentru Dinamo... Si daca era asa bun de ce nu a aparat macar un penalty in acel meci. Se vede ca esti frustrat (rapidist, cfr-ist etc)

La 04.04.2010 12:38:30, restita a spus:

daca ma uit bine pe aci pe la jucatori de legenda ai fotbalului romanesc....sau jucatori care au fost caractere de oameni si de fotbalisti majoritatea sunt dinspre vest veniti...pacat ca nu era noi prea bagati in seama la resita...ca ar fii la jucatori de legenda din resita judetul caras-saverin....hunedoar...ar ad...oradea...timisoara...oric um revolutia de aici a inceput nu de la nord sau de la bucuresti si sunt mandru de asta.... banatu-i fruncea!

La 04.04.2010 03:06:40, a_fost a spus:

Belo-bello-bellissimo, cel mai bun si mai placut fundas (nu discutam exact postul) din lume, din toate timpurile... nu-mi venea sa cred cand spre sfarsitul carierei, la Steaua, incepuse sa mai dea "rateuri" si lupta si muncea mai mult pentru a compensa... incredibil...

La 03.04.2010 14:36:12, Cip a spus:

Dar titlul in 84-85, nu merita sa fie pus la palmares? :D

La 03.04.2010 14:02:09, Razvan Statescu a spus:

VALOARE,ELEGANTA,MODESTIE,FAIR -PLAY = MIODRAG BELODEDICI INEGALABIL

La 03.04.2010 12:59:30, MOlec a spus:

Belo nu doar ca a fost cel mai bun libero din tara dar si din lume, tot el este si jucatorul roman cu cele mai mari performante pe plan international vorbind strict despre cupele europene... nu se mai fabrica jucatori ca el :((

La 03.04.2010 04:37:22, Belodedicatzie a spus:

Sunteti in eroare multi dintre voi,Minerul Moldova Noua este echipa unde a debutat Belodedici si nu CSM Resita.Luceafarul este scoala lui de juniorat si la 18 ani a debutat la Steaua si imediat in nationala.Meritul de a ajunge Belodedici in fotbalul mare il are STEAUA,va place sau nu!In fotbalul mare accezi doar daca joci la echipe mari.La Resita murea in anorimant!Belodedici este cel mai mare fundas din istoria fotbalului romanesc!Nu intinati performantele cele mai mare ale vreunui fotbalist roman,cu rautati ieftine si lipsa de informatii.Nici Hagi,Gica Popescu,Dan Petrescu nu are performantele lui Belodedici!

La 03.04.2010 03:52:32, octavian a spus:

ca belodedici fundas in tara mai rar apoi gica poescu in rest au mai fost dar nu avea clasa liui eleganta lui.Pt cei care cred ca steaua a avut doar doi jucatori din centrul lor se inseala si chiiar daca e asa pana la urma doar craiova si arges au scos jucatori pe banda din curtea lor in resr toti sunt de condamnat nu doar steaua sa mai amintesc cativa jucatori crescuti de steaua?filipescu, paraschiv aliuta, miu ..doar astia imi vin in minte acum daca stau sa ma gandesc sigur mai sunt da nu vad ce elucru rau atata timp cat ia cumparat din tara romani nu straini ca nu poti sa faci performante doar cu cei de la echipa doua de acolo poate ies anual 1 2 jucatori maxim.DAR pt rautaciosi trebuie sa ai ia steaua de la 1 an ca sa fie considerati din propia pepiniera.

La 02.04.2010 20:24:46, Alessss a spus:

Alexandru Iacob un jucator elegant caruia ar trebui sa i se dea mai multa incredere!!!!

La 02.04.2010 17:54:52, nini a spus:

galamaz e cel mai bun fundas central al momentului. Chiar si peste Chivu!

La 02.04.2010 17:43:47, daniel a spus:

NU EXISTA !

La 02.04.2010 16:43:13, crisa a spus:

Marius Constantin e the best!

La 02.04.2010 16:42:21, maria a spus:

Goian este cel mai bun. Lucica-Gogu, nu Dorin, cum, poate, v-ati gandit

La 02.04.2010 16:40:48, olteanul a spus:

Chivu nu are cum sa lipseasca dintre cei trei de care vorbiti

La 02.04.2010 16:31:22, Cristi a spus:

poate cel mai bun fundas pe care l-a avut Romania.respect! p.s.:frusttr atii au invatat sa citeasca?!?sa se uite pe istoria si palmaresul stelei,dar cred ca e cam mult si greu de inteles,li se va parea SF :)

La 02.04.2010 16:17:26, gigel a spus:

belo nu are urmasi. punct. acum se joaca mai dur, si fara libero, sweeper.

La 02.04.2010 15:38:19, giusepe a spus:

Belo n-a castigat niciun titlu cu Atlante.

La 02.04.2010 14:39:50, bombonel a spus:

perntru toti copilasii care au postat pe acest site(sait):Dan Petrescu si Ilie Dumitrescu sunt singurii mari jucatori formati de centrul de juniori ai Stelei; in rest toti ceilalti au fost cumparati: Lacatus-de la Bv; Radoi-de la Craiova...etc!

La 02.04.2010 14:04:02, admin a spus:

este adevarat, Belodedici a inceput fotbalul la Moldova Noua. De acolo a fost adus la Luceafarul de unde l-a racolat Steaua

La 02.04.2010 14:01:43, admin a spus:

vor intra in competitie doat fotbalisti romani in activitate

La 02.04.2010 14:01:29, geronimo72 a spus:

NICI UNUL! CINE L-A VAZUT JUCAND PE BELO, STIE CE SPUN....;)

La 02.04.2010 13:41:12, milucrocodilu a spus:

mai gasiti un belo,un boloni si un duckadam si aveti baza ptr o cistigatoare de liga campionilor

La 02.04.2010 13:05:54, florin a spus:

Ilie Dumitrescu , Dan Petrescu sunt crescuti de steaua

La 02.04.2010 12:08:07, Razvan a spus:

Pentru cei care s-au indoit vreodata de Belo sa urmareasca site-urile Uefa si Fifa. Acolo este dat alaturi de Baresi drept cel mai bun Libero di toate timpurile

La 02.04.2010 11:27:10, zlatco a spus:

Scrieti numai ce vreti voi,mai ales voi ziaristii...Belodedici si-a inceput cariera la Metalu Resita sau CSM cum era atunci..vad ca de asta nu scrie nimeni,voi stiti numai de steaua..

La 02.04.2010 11:11:37, ilie 13 a spus:

nu o sa mai avem niciodata un fundas central asa cum a fost BELO. Este unic.

La 02.04.2010 10:48:11, tdd a spus:

Unul din cei mai buni fundasi ai Romaniei din toate timpurile. Poate cel mai bun. Mult respect pentru Belo si pentru cariera lui. P.S.: pentru cei ce vorbesc despre Steaua si despre GLORIILE pe care acest club le-a dat Romaniei ar trebui sa puneti mana sa va cultivati ;) sa aflati cate ceva despre sportul romanesc in general si (in acest caz) despre fotbal in special :)

La 02.04.2010 10:07:36, REMUS a spus:

a fost cel mai bun fundas al romanie si nu gresesc daca spun ca in 1986 esra unul dintre cei mai buni din lume. Amintitiva de finala Cupei Intercontinentale cand a jucat perfect, a dat si gol -anulat eronat- si tot Alzamendi a primit trofeul pentru cel mai bun jucator al finalei. Dupa parerea mea el a fost cel mai bun! Si inca o imagine care mi-a ramas intiparita in memorie. Steaua juca la Porto, in semifinale Cupei campionilor ( dupa 86). La un atac al portughezilor mingea a fost recuperata de Belodedici in careul mic si ca sa rezolve faza a driblat, efectiv pe linia portii noastre un atacant! Mie unul mi s-a parut antologic! respectul meu Belo!

La 02.04.2010 10:04:08, Razvan Red Dog a spus:

Sa se povesteasca si de penalty-ul ratat in meciul cu Suedia in 94. S-a creat impresia ca Prunea ne-a mancat acel meci (presa stelista formatoare de opinie). Adevarul este ca acel meci l-am pierdut pe mana a doi stelisti, Dan Petrescu si Belodedici care au ratat penalty-urile plus Gica Popescu care era la un km de Andersson

La 02.04.2010 09:41:01, sandu a spus:

Svaka cast, majstore ! Unul dintre cei mai buni libero din lume din toate timpurile !

La 02.04.2010 09:37:29, Liviu a spus:

Deci sa recapitulam:6 titluri de campion al României cu Steaua ('85-'86, '86-'87, '87-'88, '88-'89 şi '00-'01) '85-'86=1 '86-'87=2 '87-'88=3 '88-'89=4 '00-'0 1=5 6=?

1 2

VORBA TA:

capcha

Cîţi dintre noi am aplaudat o legendă? Şi cînd a fost ultima oară cînd ne-am bucurat de fotbal? De fotbalul care te face să ...

Silviu Lung

4 decembrie 1982. România juca la Florenţa cu campioana... » continuare

Ştefan Iovan

Atunci, în 1981, spectatorii s-au uitat lung la noul... » continuare

Adrian Bumbescu

Cînd zici Bumbescu te poţi păcăli şi să te... » continuare

Miodrag Belodedici

Memoria feminină. Faze, aşezări, cine a dat pasa, cine... » continuare

Nicolae Ungureanu

15 septembrie 1982. Craiova. Stadionul Central. 50.000 de... » continuare

Ionel Augustin

Augustin nu trebuie confundat cu sfîntul cu acelaşi... » continuare

Tudorel Stoica

O informaţie culeasă de pe net, deci nu foarte sigură.... » continuare

Aurică Beldeanu

Vulpea, da, Vulpea. Nici nu se putea o poreclă mai... » continuare

Sorin Cârţu

"Dacă ar fi să iau de la capăt, aş merge pe acelaşi... » continuare

Rodion Cămătaru

Fostul mare internaţional Rodion Cămătaru a povestit... » continuare

Costel Orac

O fază aparte undeva, în toamna lui 1981. La început,... » continuare

paykasa - denizli kiralik apart