Ministrul apărării

alte fotografii:

Marin Barbu, cel care l-a promovat pe Dorin Goian în fotbalul mare, spune că fundaşul de 1,94 m nu şi-a spus ultimul cuvînt în fotbalul european Răzvan Rotaru Catalogat de presa franceză drept ministrul apărării Stelei înaintea meciului Steaua-Lyon, Dorin Goian s-a apucat de fotbal la vîrsta de 7 ani, la juniorii Forestei Suceava.

 La 17 ani a fost promovat de Marin Barbu la seniori, dar după o jumătate de sezon a fost trimis la Gloria Buzău, în liga secundă. Evoluţiile bune l-au readus la formaţia suceveană, iar "Magiun" Barbu l-a forţat în Liga 1. Tehnicianul care i-a antrenat pe cei trei fraţi Goian vorbeşte despre începuturile lui Dorin pe prima şcenă fotbalistică. "Mi-a plăcut mult de tot, pentru că la ce fizic are ştia să şi dribleze. Este foarte important pentru un fundaş acest lucru.

Nu a crezut foarte multă lume în el, dar am făcut un pariu cu mine că-l fac fotbalist. După ce am plecat de la Suceava l-am luat la Ceahlăul unde a jucat un sezon. A ajuns mai tîrziu la Steaua şi în echipa naţională şi a dovedit că poate fi un jucător decisiv", spune "Magiun" "Fratele mai mare i-a fost mentor" Fostul tehnician al Forestei spune că Liviu Goian a fost cel care l-a îndrumat pe Dorin în cariera de fotbalist. "Fratele cel mare l-a sfătuit bine tot timpul. Liviu l-a ajutat şi cînd juca în Ungaria, le trimitea bani şi tot ceea ce aveau nevoie.

În viaţa de zi cu zi, Dorin a fost un caracter deosebit. Nu a apărut niciodată în ziarele de scandal, iar acest lucru l-a ajutat foarte mult în carieră. Nici înainte de a se căsători nu era un tip care să meargă la distracţie. A ştiut tot timpul că prioritatea lui este fotbalul", a conchis "Magiun"

"Cea mai frumoasă zi din cariera de jucător a fost momentul în care am debutat în Liga 1. Apoi, rînd pe rînd, au fost transferurile la Steaua şi la Palermo"
Dorin Goian, fotbalist Palermo


Data naşterii: 12.12.1980
Debut în Liga I: 05.08.2000, Foresta - Gloria Bistriţa 2-0
A jucat la: Foresta (1997-1999, 2001), Gloria Buzău (2000), Ceahlăul (2002-2003), FCM Bacău (2004), Steaua (2005-2009), Palermo (2009-prezent)
Meciuri/goluri în Liga I: 191 / 10
Debut la echipa naţională: 16.11.2005: România - Nigeria 3-0
Meciuri/goluri la echipa naţională: 32 / 5
Palmares:
- două titluri de campion al României cu Steaua ('04-'05 şi '05-'06)
- Supercupa României cu Steaua (2006)
- a participat cu echipa naţională la CE 2008

La 1,88 metri, oltenii spun că stoperul Valerică Găman e...
» continuare

3152 voturi

Rădoi spune că cea mai emoţionantă zi din viaţa lui a...
» continuare

2933 voturi

Marin Barbu, cel care l-a promovat pe Dorin Goian în fotbalul...
» continuare

206 voturi

La 18.09.2012 05:13:55, UgiweTISLnBSrlZy a spus:

Hopefully you have e-mailed a copy of this to Arsene as although I have put fwrraod numerous names that I feel would be major signings for the club and change us into world beaters I have absolutely no problem with the 3 that you suggest if only we could get him to act. it would then take the pressure of of the undoubtedly talented youngsters and give them time to develope and with a reasonable run next season with injuries we will be fighting with a realistic chance of winning 2,3 or even 4 trophies. I would like to point out that Barca are probably Arsene's dream team but still struggle to overcome teams who do not want to play football, last nights game an example Chelski would have lost by a huge margin if they hadn't played with 9 defenders and this is something he needs to address with a plan B for next season.

La 22.04.2010 15:55:16, lool a spus:

lool. ce-i cu petarda asta de gaman??:)) pana sa ajunga asta sa faca ce au facut radoi sau goian pentru fotbalu romanesc trebe sa mai traiasca vreo 3 vieti bah. ganditi si voi inainte sa votati...asta nu i cunoscut nici in tara:)) pe cand de radoi au auzit atatea mari echipe din europa...

La 10.04.2010 12:59:44, pt adi a spus:

eu te intreb cine e goian si unde joaca? alea 206 voturi( si la nesu tot vreo 200 de voturi cred) le-au dat mioarele lui jiji. dupa cum vezi gaman are de vreo 16 ori mai multe .incomparabili ce doi.PUNCT

La 07.04.2010 19:17:45, adi a spus:

cine e gaman si unde joaca?

La 07.04.2010 14:57:35, marius a spus:

care legende domnilor??? :)))))))) Belodedici,Iovan -ei sunt legende.au castigat ceva pe plan european. astia din ziua de azi sunt sportivi.doar atat si nimic mai mult.

La 06.04.2010 19:20:56, Trotinel a spus:

Bravo Magiun, mai cauta taticule jucatori si promoveaza-i ca "ai ochi"

La 05.04.2010 19:29:22, Goian a spus:

E un jucator destul de bun ptr romania si cu un caracter special!

La 04.04.2010 18:36:34, goian bolt a spus:

apreciez viteza extraordinara pe care o are goian,ar putea juca la arsenal fara probleme :))

VORBA TA:

capcha

Cîţi dintre noi am aplaudat o legendă? Şi cînd a fost ultima oară cînd ne-am bucurat de fotbal? De fotbalul care te face să ...

Silviu Lung

4 decembrie 1982. România juca la Florenţa cu campioana... » continuare

Ştefan Iovan

Atunci, în 1981, spectatorii s-au uitat lung la noul... » continuare

Adrian Bumbescu

Cînd zici Bumbescu te poţi păcăli şi să te... » continuare

Miodrag Belodedici

Memoria feminină. Faze, aşezări, cine a dat pasa, cine... » continuare

Nicolae Ungureanu

15 septembrie 1982. Craiova. Stadionul Central. 50.000 de... » continuare

Ionel Augustin

Augustin nu trebuie confundat cu sfîntul cu acelaşi... » continuare

Tudorel Stoica

O informaţie culeasă de pe net, deci nu foarte sigură.... » continuare

Aurică Beldeanu

Vulpea, da, Vulpea. Nici nu se putea o poreclă mai... » continuare

Sorin Cârţu

"Dacă ar fi să iau de la capăt, aş merge pe acelaşi... » continuare

Rodion Cămătaru

Fostul mare internaţional Rodion Cămătaru a povestit... » continuare

Costel Orac

O fază aparte undeva, în toamna lui 1981. La început,... » continuare