Visele devin realitate

alte fotografii:

Copilul Ovidiu Petre a dorit să-şi înceapă cariera de fotbalist la Steaua. N-a fost acceptat, însă a revenit în Ghencea ca jucător după 14 ani

"Înăltuţ şi firav" e descrierea pe care Adrian Rusu, ultimul antrenor al lui Ovidiu Petre înainte de saltul la prima echipă a lui FC Naţional, i-o face puştiului care a crescut în Parcul cu Platani. "Am încercat să lucrez mai mult forţă cu el. Chiar îi ziceam să-şi comande nişte ghete cu ventuze, că dacă bate un pic mai tare vîntul e periculos pentru el!", se amuză Rusu.

Casă lîngă Ghencea
Tot un antrenor al lui Ovidiu Petre la juniorii lui FC Naţional, Aurel Măndoiu, dezvăluie: "Cînd avea doar zece ani, Ovidiu a mers la Steaua cu gîndul să înceapă acolo fotbalul. Stătea chiar lîngă stadion şi era echipa lui de suflet. Dar cei de acolo l-au refuzat, aşa că a venit la noi". După 14 ani, timp în care a trecut pe la FC Naţional, Galatasaray şi Poli Timişoara, fotbalistul avea să-şi îndeplinească visul: să îmbrace tricoul Stelei!

Stoper şi la juniori
Măndoiu mai spune despre fostul elev: "A început sub comanda regratatului Marin Moraru, care îl folosea ca mijlocaş stînga, apoi eu l-am trecut în centru. Era un copil conştiincios, cu o tehnică bună, dar cam lent". Postul de fundaş central pe care Ovidiu Petre a jucat cu Dinamo nu îi era străin fotbalistului. Adrian Rusu spune că "la mine, Ovidiu a evoluat şi libero, şi fundaş central şi s-a adaptat bine pe acea poziţie".

Golazo la turneul final
Una dintre reuşitele lui Ovidiu Petre din perioada FC Naţional i-a rămas întipărită în memorie fostului şef al centrului de copii şi juniori, Dan Apolzan: "În primăvara lui '98, echipa s-a calificat la turneul final, iar grupele semifinale s-au disputat la Piatra Neamţ. Ceahlăul conducea cu 1-0, erau deja ultimele secvenţe ale partidei, iar Ovidiu a prins un şut din prima. Mingea s-a dus direct în vinclu! Echipa lui a terminat pe locul al doilea pe ţară în acel an". Meciul de referinţă Acelaşi Apolzan îl laudă pe fotbalistul cu 23 de selecţii în tricolor pentru unul dintre cele mai bune jocuri ale sale din carieră, România - Cehia 2-0, din septembrie 2005: "A avut un rol esenţial în faţa uneia dintre cele mai bune echipe din lume la momentul respectiv. L-a marcat alternativ cu Tamaş şi Goian pe gigantul Jan Koller. Dacă cehul avea minimum 15 devieri cu capul pe meci, atunci a avut doar două! Ovidiu a fost excelent!".

"De cînd a venit Oli la echipă au început poreclele la club. El l-a strigat pentru prima dată «Sîrmă» pe Ovidiu"
Gigel Coman, fost coleg la FC Naţional

Accidentat în vacanţă, a ratat Euro!
Recunoscut ca un jucător mai firav, Ovidiu Petre a ratat prezenţa în lotul României la Euro 2008 din cauza unei accidentări stupide. Aflat într-o vacanţă în Antalya împreună cu lotul "tricolorilor" înaintea turneului final, fotbalistul s-a lovit la genunchi în timpul unui joc de volei împotriva jurnaliştilor. Unul dintre reprezentanţii mass-media a căzut pe piciorul jucătorului, provocîndu-i acestuia o leziune a meniscului extern drept. Afecţiunea a necesitat şi o intervenţie chirurgicală.


Data naşterii: 22.03.1982
Debut în Liga I: 22.04.2000, Rapid - FC Naţional 3-2
A jucat la: FC Naţional (1999-2003), Galatasaray (2003-2004), Poli Timişoara (2005-2006), Steaua (2006-prezent)
Meciuri/goluri în Liga I: 155 / 12
Debut la echipa naţională: 17.04.2002, Polonia - România 1-2
Meciuri/goluri la echipa naţională: 23 / 1

Costin Lazăr a început fotbalul după ce a văzut un anunţ...
» continuare

1469 voturi

"Înăltuţ şi firav" e descrierea pe care Adrian Rusu,...
» continuare

1540 voturi

Pînă în 2008, Alexandru Bourceanu era un necunoscut. Un...
» continuare

1801 voturi

La 17.09.2012 00:54:15, RWNAjCxOkeMyVYNpXj a spus:

Salut, Andrei! Mergi mai departe! Blogul IT rudeanspa unor necesitati imediate si poate fi gazduit macar ca ,,parcurs /istorie pe noul blog de Comunicare Media.Cele scrise si spuse ( de tine si vizitatorii tai ) sunt folositoare si chiar de actualitate, dovada ca de multe ori acolo am gasit raspunsuri chiar atunci cand ai scris mai putin!Ti-am vizitat si citit cu placere proiectele lansate pe blogul de Comunicare si Relatii Publice ! Ai har si se simte placerea lucrului bine facut ( si folositor si altor semeni), sigur nu vei reusi sa plictisesti daca vei face lucrurile asa cum le-ai facut pana-n prezent!Mergi mai departe,implineste-ti destinul, rostul profesional ca timpul nu-i resursa ingaduitoatre! ,,Mai am doua vorbe de zis : proiectele tale indiferent ca analizeaza ,,itele ce compun tapiseria sociala din orice timp, sunt consistente ca informatie,relevante ca interconectare, percurtante si : contextul si prietenii pot releva/scoate cei mai bun sau cei mai rau din om- dualitatea exista din inceputuri ca martisorul strabun: pace sau razboi,puritate si pasiune si fie ca cele bune sa ne insoteasca cu masura in prag de primavara!

La 18.05.2010 20:23:47, andrei a spus:

Este un jucator foarte bun (celmai bun din Romania)

La 18.04.2010 11:16:17, gogu a spus:

CINE L-A PROPUS PE OVIDIU PETRE?????VREUN LINGAU AL KLANULUI BERBECALI???? PAI SA-SI IA NON-VALOAREA SI SA-I SUGA ...!!!!!

La 17.04.2010 23:51:58, gaby a spus:

votati-l pe ovidiu petre Muistilor

La 17.04.2010 21:07:38, florin a spus:

trei penibili sunt si alti fotbalisti ceva m-ai buni

La 17.04.2010 19:47:48, romero a spus:

nu are nici o treaba cu fenomenul fotbal

La 17.04.2010 16:44:47, popici a spus:

am 56 ani si stelist de 50 ani dar o gl;oaba mai mare ca ovidiu petre na avut steaua niciodata pai voi vreti sal comparati cu tudorel stoica poate la unghia mica de la picior

La 16.04.2010 21:23:09, Rusine sa va fie .... a spus:

niciun fotbalist nu merita sa fie comparati cu legende.

La 16.04.2010 20:49:10, mihai a spus:

pai voi il comparati pe Petre cu Stoica...? Despre ce vorbim? Nu vreau sa-l supar pe Ovidiu dar nu este cazul sa-i comparam. Eu cred ca nu am mai vazut de mult fotbal de calitate in Romania si poate acesta este motivul. Mi-e dor de acea echipa si de oameni de valoare. Steaua de astazi este umbra celei de atunci...la fel si jucatorii.

La 16.04.2010 20:33:29, romanu' a spus:

ce intrebaridecacat puneti

La 16.04.2010 20:27:00, Pip a spus:

A vehicula nume de jucatori ca ovidiu petre, lazar, bourceanu intr-o comparatie cu nume care au facut istorie in fotbalul romanesc este pur si simplu penibil!

La 16.04.2010 15:07:12, OVIDIU PETRE a spus:

FRUMOS ARTICOL. O sugestie: PUNETI POZE CU EL SI DIN CHAMPIONS LEAGUE ! Sau din Romania-Belarus cand l-a tinut foarte bine pe Hleb.

La 16.04.2010 07:34:17, johnson a spus:

Niciun fotbalist de la Tudorel Stoica incoace nu merita sa-i fie asazis urmas...Asa ca nu mai bajbaiti cu intrebarea asta penibila,Stoica a fost prea mare ca sa aiba un urmas in Romania.

La 16.04.2010 04:57:53, Aika a spus:

Carolina......., daca nu stii ce scrii inseamna ca nu stii nici ce gandesti, pe langa asta nu poti tu sa-l bagi pe Ov petre in acelasi TEXT cu Mutu Cristea si alte hahalere,pt ca Ov Petre este un mare caracter si sa sti ca are mai mult bun simt decat poti sa crezi poate prea mult. Diferenta intre cei doi este de generatie si asta nu intelegi tu ca este vb despre un 11 de legenda iar Ov Petre poate sa faca parte din ORICE 11, indiferent de cine l-ar putea inlocui. Asa ca, daca nu sti persoana Ov Petre bine ar fii sa nu mai vb pe viitor nu de alta dar citesc multi cunoscuti si prieteni, iar lor te asigur ca nu le pica bine stiind ce fel de om si ce fel de caracter este Ov Petre. Chiar as vrea sa te interesezi de el ORIUNDE VREI si daca gasesti ceva compromitator despre el eu imi cer scuze daca nu te rog sa-ti ceri tu scuze..... SI TE ASIGUR CA IN MILENIUL ASTA NU VEI GASI NIMIK..... Cu respect ACELAS Yca

La 15.04.2010 23:06:19, carolina a spus:

ovidiu petre nu poate sa-i urmeza niciodata lui tudorel stoica,din cauza ca e o diferenta enorma intre cei doi. ar pute sa-i faca doar ghetele lui stoica. apropo,stoica a fost un mare fotbalist si este un tipcu mult bun simt,mai vedeti ce mai face,ca va ocupati doar de lichele gen mutu,sapunaru si adrian cristea

La 15.04.2010 22:34:54, calinutu97 a spus:

becali mars din ghencea dute iar la puscarie unde iti e locul

La 15.04.2010 20:58:41, Nicu a spus:

poi Ovidiu

La 15.04.2010 17:04:34, 0vidiu a spus:

Ovidiuuu Petreee

La 15.04.2010 14:22:45, mdaa ! a spus:

logic ca oviiu petre... interesant e fptul ca nu e trecut si gabi muresan....dar ov petr e cel mai bun !!!!

La 15.04.2010 09:47:52, laura a spus:

Ovidiu

VORBA TA:

capcha

Cîţi dintre noi am aplaudat o legendă? Şi cînd a fost ultima oară cînd ne-am bucurat de fotbal? De fotbalul care te face să ...

Silviu Lung

4 decembrie 1982. România juca la Florenţa cu campioana... » continuare

Ştefan Iovan

Atunci, în 1981, spectatorii s-au uitat lung la noul... » continuare

Adrian Bumbescu

Cînd zici Bumbescu te poţi păcăli şi să te... » continuare

Miodrag Belodedici

Memoria feminină. Faze, aşezări, cine a dat pasa, cine... » continuare

Nicolae Ungureanu

15 septembrie 1982. Craiova. Stadionul Central. 50.000 de... » continuare

Ionel Augustin

Augustin nu trebuie confundat cu sfîntul cu acelaşi... » continuare

Tudorel Stoica

O informaţie culeasă de pe net, deci nu foarte sigură.... » continuare

Aurică Beldeanu

Vulpea, da, Vulpea. Nici nu se putea o poreclă mai... » continuare

Sorin Cârţu

"Dacă ar fi să iau de la capăt, aş merge pe acelaşi... » continuare

Rodion Cămătaru

Fostul mare internaţional Rodion Cămătaru a povestit... » continuare

Costel Orac

O fază aparte undeva, în toamna lui 1981. La început,... » continuare

paykasa - denizli kiralik apart