Supravieţuitorul

alte fotografii:

Titular indiscutabil de 5 ani la Ştiinţa, fundaşul dreapta Ovidiu Dănănae e singurul fotbalist pe care Craiova îl mai avea în lot la momentul retrogradării în Liga a II-a, în 2005.

Pe 15 iunie 2005, după ce "braconieri" alb-roşii pustiiseră Bănia, la prima echipă a Universităţii nu mai rămăsese în ogradă decît un singur "leu". "Sînt Ovidiu Dănănae, postul meu e extremă dreapta, însă pot evolua şi în atac", i s-a prezentat puştiul de 19 ani lui Adrian Mititelu, cel care abia devenise proprietarul Ştiinţei.

"Era firav, mulţi îmi ziceau să nu-l păstrez în lotul cu care voiam să atacăm în acel sezon promovarea în Liga I", şi-aduce aminte patronul oltean. Ovidiu Stîngă, antrenorul de atunci al Craiovei, a pus piciorul în prag impresionat de tenacitatea lui Dănănae: "Îl păstrez, o să vedeţi ce fundaş dreapta voi scoate din el!".

Produs sută la sută al Centrului de copii şi juniori al Universităţii, Dănănae a început ca titular primul meci din acel sezon. Ştiinţa folosea un sistem 3-5-2, iar el juca în banda dreaptă a liniei mediane. De-atunci nu a mai putut fi scos din prima echipă, chiar dacă oficialii olteni oftează: "În primii doi ani am pătimit cu el, pentru că greşea destul de des".

Revenirea în Liga I a Universităţii şi numirea ca "principal" a lui Ştefan Stoica a însemnat trecerea la sistemul 4-4-2, moment cînd Dănănae a fost retras pe flancul drept al apărării. Fundaşul a progresat atît de mult încît, la un moment dat, devenise preferatul lui Ilie Balaci. Întrebat despre tinerii fotbalişti ai Ştiinţei, "Minunea blondă" răspundea adesea: "Nu vă mai uitaţi numai la Florin Costea! Urmăriţi-l şi pe Dănănae, e fotbalistul din lot care a crescut cel mai bine în ultima vreme".

Alături de suflarea alb-albastră, şi Răzvan Lucescu îl regretă de şapte luni încoace pe Dănănae. Fundaşul dreapta îl cucerise pe selecţioner prin dăruirea de care a dat dovadă în mai toate meciurile în tricoul Ştiinţei. Pe 12 august 2009 a debutat la prima reprezentativă, în amicalul cu Ungaria. După 37 de minute a părăsit terenul, se accidentase grav. Diagnosticul a fost crunt, ruptură de ligamente, prima lui accidentare serioasă din carieră, iar fotbalistul de 24 de ani originar din Craiova a fost operat şi dus la o clinică privată din Olanda pentru a urma recuperarea.

Dănănae a revenit în martie 2010 în Bănie, dar încă nu e reparat sută la sută. Fanii Ştiinţei îl consideră unul dintre exemplele de devotament din lot: "Nici Bădoi, nici Bărboianu nu au putut să-ţi ţină locul în tot acest timp. Fără tine în apărare, avem mari probleme. Te aşteptăm, <leule>!".


Data naşterii:
26.08.1985
Debut în Liga I: 22.04.2005, CFR Cluj - U Craiova 1-1
A jucat la: CSM Reşiţa (2003-2004), U Craiova (2004-prezent)
Meciuri/goluri în Liga I: 101 / 2
Debut la echipa naţională: 12.08.2009, Ungaria - România 0-1
Meciuri/goluri la echipa naţională: 1 / 0 

Titular indiscutabil de 5 ani la Ştiinţa, fundaşul dreapta...
» continuare

2010 voturi

Vasile Maftei e fundaşul pe care l-a produs Nicolae Dobrin....
» continuare

679 voturi

"Româniaaaa! Româniaaa!". Piaţa Operei e neîncăpătoare....
» continuare

1250 voturi

La 31.03.2010 22:38:14, eo a spus:

ce plm la-ti mai pus pe contra si maftei pe acolo dananae nu are adversar contra s-a sfarsit(34 ani) maftei = paraplanta dananae = profesor FORTZA CRAIOVA

La 31.03.2010 22:35:58, dami a spus:

bine dananae cine-o tot asa nu te lasa PE EI PE MAMA LOR PE EI PE MAMA LOR OLE OLE OLE FORTZA STIINTA!!!

La 31.03.2010 22:31:45, Paul a spus:

Aici nu cluburile conteaza ci nationala.

La 31.03.2010 21:55:21, pipo a spus:

unul dintre cei mai buni jucatori din liga 1. sper la o revenire spectaculoasa, am incredere. bafta DANANAE

La 31.03.2010 21:12:11, vali a spus:

Daca ar avea Craiova 2-3 ca Dananae ce echipa ar avea!

La 31.03.2010 21:10:43, ing_genu a spus:

Vot DANANAE esti cel mai tare fundas dreapta si te astep sa revi cat mai repede acolo unde ati este locul pe care al meriti cu prisosinta.

La 31.03.2010 20:44:03, oana a spus:

Fortza`StiintzSa:x!! te iubesC dananae.:x!

La 31.03.2010 20:37:06, loredanaxxx a spus:

Cel mai bun:x FORZA STIINTA!!!

La 31.03.2010 20:36:56, vali a spus:

Respect OVIDIU DANANAE! sa iti dea DUMNEZEU multa sanatate si sa revi cat mai repede ca avem nevoie de tine,toate cele bune!

La 31.03.2010 20:14:14, kiki a spus:

cu respect esti cel mai bun!!! sper sa revii pe teren ti se simte lipsa echipa e aproape de retrogradare dar incet incet ne vom indeparta de zona asta akm mai e ji costea accidentat am pierdut pt un timp doua valori ale stiintei bafta ovidiu!!!!!!!!!! recuperare usoara fan UCV:X:X:X

La 31.03.2010 20:12:02, mauritzio a spus:

dananae, pentru ca reprezinta un adevarat viitor fundas dreapta.

La 31.03.2010 20:03:45, sion a spus:

de departe cel mai bun este Dananae

La 31.03.2010 17:48:41, lion12 a spus:

Dananae clar!!!!!! Te asteptam din nou pe teren!

La 31.03.2010 17:46:10, blue lions a spus:

DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE, DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANANA E,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DANA NAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,DA NANAE,DANANAE,DANANAE,DANANAE,

La 31.03.2010 16:51:51, oana a spus:

super! dupa nr voturilor se vede care e cel mai bun!! fortza stiintza[:x]

La 31.03.2010 16:29:55, edy a spus:

vot Dananae.e cel mai bun.

La 31.03.2010 15:25:28, dilevski a spus:

multumim ovidiu...nu au fost putini cei care te injurau cand echipa a promovat...dar ai ajuns un simbol pentru craiova...poate o sa ajungi mai mare ca nicu negrila....

La 31.03.2010 14:58:24, coco a spus:

vot dananae !

La 31.03.2010 14:53:49, Iuliana a spus:

Ce nu-mi place este ca pe Contra il prezentati in tricoul nationalei si nu in tricoul echipei de club . Ma gandesc la o incercare de a face o diferenta in favoarea lui .

La 31.03.2010 14:50:20, Iuliana a spus:

Nu exista decat un singur "CEL MAI BUN " si acela este Dananae ! A dovedit-o si inca mai are timp sa o mai faca , daca mai este nevoie !

La 31.03.2010 14:35:25, danne a spus:

the bestDANANAIE

La 31.03.2010 14:07:29, Alexandrum a spus:

un singur lucru vreau sa adaug,Ovi Dananae nu are niciun gol in liga 1,inca asteapta primul gol in divizia a,cele 2 goluri sunt marcate in liga a doua.va rog sa modificati datele eronate!

La 31.03.2010 14:04:19, TheBlueLion a spus:

Nu se discuta, Ovi e din pacate singura speranta a Romaniei pe acest post, mai e copilul ala de la Otelu, de 19 ani, dar e mult sub Dananae. Forzza leule! Sa revii sanatos si sa ne faci sa sarim din nou in picioare cu incursiunile tale pe partea dreapta!

La 31.03.2010 14:01:57, Valy a spus:

Vot pt Dananae te asteptam sa revi pe teren avem mare nevoie de tine.

La 31.03.2010 13:59:55, Cezar a spus:

Vot clar pentru Ovi Dananae. Sper sa revina cel putin la forma pe care o avea inainte de meciul cu Ungaria! Forza Stiinta!

La 31.03.2010 13:44:24, king_speed a spus:

dananae este de departe cel mai bun fundas dreapta din romania si dc nu peste catziva ani o sa fie in primi 10 din europa dak nu o se mai accindenteze succes ovi te asteptam sa revii cat mai repede

La 31.03.2010 13:33:00, alex dan a spus:

d departe dananae este cel mi bun fundas d p partea lui , din tara,nuj kum puteti sa-l puneti p contra su mftei aici, pt k vad k sectiunea se numeshte "legende de maine",ir aia doi snt din garda veche.in concluzie nu mi s-ar parea normal sa nu castige dananae...VOT DANANAE

La 31.03.2010 13:31:09, paul_ciobi a spus:

vot Dananae.

La 31.03.2010 13:30:44, Jojo a spus:

Dananae e numarul 1 in Romania pe postul de fundas dreapta!

La 31.03.2010 13:29:52, Jojo a spus:

Dananae e numarul in Romania pe postul de fundas dreapta 1!

La 31.03.2010 13:28:09, pastila a spus:

vot!

La 31.03.2010 13:24:42, Alex a spus:

Cel Mai bun Fundas Dreapta din tara !! VOT Ovidiu Dananae !!!!!

La 31.03.2010 12:59:00, Maselutza a spus:

Ovi Dananae,inima de leu...nu lasa pe nimeni sa intre in careu!:X

La 31.03.2010 12:56:02, claudiu a spus:

vot dananae the best

La 31.03.2010 12:55:39, inima de leu a spus:

vot dananae esti cel mai tare

La 31.03.2010 12:53:00, robert_craiova a spus:

vot danane

La 31.03.2010 12:52:27, shekinas a spus:

mer pe tinerete,dananae

La 31.03.2010 12:50:17, robysezione a spus:

vot dananae

La 31.03.2010 12:48:39, fortza stiintza a spus:

VOT DANANAE

La 31.03.2010 12:48:09, cOSMIN a spus:

Vot Dananae.

La 31.03.2010 12:45:35, mihai10 a spus:

CEL MAI BUN FUNDAS DREAPTA

La 31.03.2010 12:45:28, CRISTIAN a spus:

VOT DANANAE

La 31.03.2010 12:43:34, Choaye a spus:

TRAIASCA CAPITANUL CRAIOVEI!! OVI INIMA DE LEU!!

La 31.03.2010 12:38:37, conti.vl a spus:

un jucator care ne caracterizeaza,e in spiritul acestei echipe.vot dananae.

La 31.03.2010 12:35:03, oana a spus:

VOT...cel mai bun dananae...jucatorul meu preferat...vino mai repede pe teren!!!

La 31.03.2010 12:32:39, robert a spus:

De departe cel mai bun fundas dreapta din tara.Te asteptam cat mai curand pe teren.

La 31.03.2010 12:30:52, nicolo a spus:

indiscutabil,cel mai bun fundas dreapta de la nicolae negrila incoace,ovidiu dananae!stil,rasa,clasa!

La 31.03.2010 12:29:55, voirel a spus:

super jucator sa daruit pentru nationala nu ca alti care fac doar figuratie pe tren

La 31.03.2010 12:18:52, JOHNY122 a spus:

Dananae the best

La 31.03.2010 12:18:32, Daniel a spus:

Cel mai bun fundas din Europa!

1 2 3

VORBA TA:

capcha

Cîţi dintre noi am aplaudat o legendă? Şi cînd a fost ultima oară cînd ne-am bucurat de fotbal? De fotbalul care te face să ...

Silviu Lung

4 decembrie 1982. România juca la Florenţa cu campioana... » continuare

Ştefan Iovan

Atunci, în 1981, spectatorii s-au uitat lung la noul... » continuare

Adrian Bumbescu

Cînd zici Bumbescu te poţi păcăli şi să te... » continuare

Miodrag Belodedici

Memoria feminină. Faze, aşezări, cine a dat pasa, cine... » continuare

Nicolae Ungureanu

15 septembrie 1982. Craiova. Stadionul Central. 50.000 de... » continuare

Ionel Augustin

Augustin nu trebuie confundat cu sfîntul cu acelaşi... » continuare

Tudorel Stoica

O informaţie culeasă de pe net, deci nu foarte sigură.... » continuare

Aurică Beldeanu

Vulpea, da, Vulpea. Nici nu se putea o poreclă mai... » continuare

Sorin Cârţu

"Dacă ar fi să iau de la capăt, aş merge pe acelaşi... » continuare

Rodion Cămătaru

Fostul mare internaţional Rodion Cămătaru a povestit... » continuare

Costel Orac

O fază aparte undeva, în toamna lui 1981. La început,... » continuare